Camera de Comerț Moldo-Chineză (MCCC) a participat la evenimentul de promovare a Republicii Moldova, organizat de administrația orașului Xi’an. Acest oraș este cunoscut ca cea de-a patra capitală istorică a lumii antice, și punctul de pornire al Drumului Mătăsii. La fel, orașul este renumit prin ambianța sa atât religioasă cât și culturală, iar locuitorii săi au fost mereu printre cei mai bogați din China.
La evenimentul dat, MCCC a obținut titlul de membru de onoare a Camerei de Comerț a orașului Xi’an, după care a fost semnat acordul de parteneriat dintre MCCC și compania municipală de consultanță și promovare a businessului și relațiilor internaționale.
Împreună cu delegația oficială a Republicii Moldova, printre care Excelența Sa Denis Jelimalai – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în China, directorul general al Agenției de Investiții a RM, doamna Rodica Verbeniuc, MCCC a participat la lansarea oficială a Huahe International Trade House (Provincia Xi’an), la care au fost semnate acte de colaborare.